Și dacă în călătoria mea sunt lucruri… oameni… stări… situații… pe care trebuie să le las în urmă … pentru că asta este evoluția … Și dacă sunt unele pe care NU vreau să le las în urmă? Pentru că îmi plac… pentru că îmi sunt familiare… pentru că mă bucură? Pentru că … sunt ale mele …

Sunt conștientă că vor veni altele … altfel … poate mai bune … poate mai constructive … poate pe un alt nivel … dar nu vor mai fi acelea …

Asta este! Ca toate lucrurile în viață, trebuie să ”sar” și să le ”las” în urmă pe toate. Timpul le adaptează.

Strângi din dinți și sari … și ai încredere în Univers că cele pe care le lași vor fi înlocuite de ceva-uri mai bune… mai frumoase… mai constructive … mai armonioase …mai …

Este ca prietenul pe care îl conduci la avion și îl lași să plece. Știi că următoarea întâlnire care va avea loc – dacă va mai avea loc – nu va mai fi la fel. Va fi altfel… dar nu la fel… Și speri …. pentru că nu ai de ales…